Retete pescaresti

Peşte în sos chinezesc
Peste Caras
Ingrediente ■4 peşti întregi a câte 250-300 grame fiecare (crap, caras, doradă sau biban de mare) ■2 morcovi ■2 ardei graşi ■2 cepe ■3 căţei de usturoi ■1 rădăcină de ghimbir de 2-3 centimetri ■2 linguriţe praf de curry ■4 linguri sos soia ■6 linguri pastă de roşii ■1 lingură de zahăr ■2 linguri oţet (de preferinţă din vin) ■1 linguriţă cu vârf amidon ■1 linguriţă ulei de susan ■200 grame făină ■sare şi piper ■ulei pentru prăjit
Descriere 1.Pentru această reţetă se folosesc peşti întregi, cu tot cu cap, curăţaţi de solzi şi intestine şi crestaţi uşor pe lateral pentru a se pătrunde în profunzime. Din acest motiv ar trebui să alegeţi câte un peşte pentru fiecare porţie. Peştii se spală şi se şterg cu un şervet de hârtie după care se trec prin făină amestecată cu sare şi piper, pe interior şi exterior. 2. Curăţaţi şi tăiaţi legumele. Ardeii se taie în romburi. Morcovii se taie fâşii groase de o jumătate ce centimetru, pe diagonală. Ceapa se taie peştişori. Usturoiul se pisează. ghimbirul se taie fâşii subţiri (dacă vă deranjează aroma sa puternică puteţi să-l tocaţi mărunt) 3. Se face un sos din pasta de roşii, zahăr, oţet, amidon, ulei de susan, sosul de soia şi o cană de apă rece. În funcţie de tipul oţetului şi al pastei de tomate potriviţi sosul cu zahărul şi soia în aşa fel încât să aibă un gust plăcut, dulce acrişor. 4.Peştii scuturaţi de excesul de făină se prăjesc în baie de ulei până când au tendinţa de se ridică la suprafaţă, sunt rumeniţi şi uşor crocanţi. Se scot şi se pun să se scurgă pe un şervet de hârtie. Strecuraţi uleiul în care aţi prăjit peştele, o parte din el se va folosi la prăjit legume. 5.În aceeaşi tigaie (wok de preferinţă) încingeţi 4-5 linguri de ulei şi căliţi la foc iute feliile de morcov. Adăugaţi ceapa şi ardeiul. Amestecaţi energic. Adăugaţi ghimbirul şi usturoiul. 6.Când legumele prind a se înmuia adăugaţi praful de ghimbir iar, după ce acesta s-a amestecat cu restul ingredientelor, stingeţi totul cu sosul realizat conform indicaţiilor de mai sus. Lăsaţi sosul pe foc iute ca să dea câteva clocote până se leagă şi are o consistenţă potrivită. Dacă e prea gros se diluează cu apă. Potriviţi de sare şi piper. 7. Peştii se aşează pe o tavă de servire şi se toarnă sosul clocotit peste ei. Sosul trebuie să-i acopere cât mai bine peste tot pentru a-i înmuia. Se servesc fierbinţi, alături de orez sursa:cevabun.ro



Pentru mai multe imagini google cu aceasta reteta, click aici...














caravana cu jucarii


Top Fishing Websites at TopFishingSites.Com Real Web director web Cazare pensiuni
Submit your site in a website directory for free! This business is listed under Guides and Charters Directory